Un apartament din Turnu Măgurele a luat FOC. Zeci de locatari, scoși din locuințe de fumul care a inundat și casa scării

Un apartament din Turnu Măgurele a luat FOC. Zeci de locatari, scoși din locuințe de fumul care a inundat și casa scării
Un apartament din Turnu Măgurele, județul Teleorman, a luat foc
Publicat: 26/04/2023, 20:00
Actualizat: 26/04/2023, 20:50

A fost panică, miercuri, într-un bloc din județul Teleorman. Un apartament a luat foc, iar zeci de locatari au fost scoși din case de fumul care a inundat casa scării. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale.

Focul a cuprins un apartament situat la etajul 6 al unui imobil din Turnu Măgurele, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta în interiorul apartamentului, cu degajare de fum, iar de pe scara blocului se autoevacuaseră aproximativ 72 de persoane.

Din fericire, nu au fost victime, iar cei evacuați nu au necesitat îngrijiri medicale. Incendiul a afectat întreg apartamentul, fiind distruse electrocasnice și mobilierul.

Focul a fost localizat, pompierii intervenind pentru stingerea ultimelor focare și pentru ventilarea spațiilor.

Maya Radu
Absolventă a Universității “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Maya Radu are o vastă experiență mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×